Jandarmii au intervenit la Spitalul „Sfântul Spiridon”, zeci de romi au venit să își plângă bulibașa

Jandarmii au intervenit la Spitalul Sfântul Spiridon, zeci de romi au venit să își plângă bulibașa
Publicat: 23/01/2017, 15:50
Actualizat: 03/10/2018, 00:19

Deși conducerea unității medicale a anunțat că nu au fost incidente în secția în care bărbatul a fost internat, potrivit unor surse mai mulți angajați ai spitalului ar fi fost agresați de către rudele bulibașei, informează corespondentul MEDIAFAX.

Colea Stănescu, liderul comunității din Zanea, a murit luni la prânz după ce a fost internat săptămâna trecută în secția de Gastroenterologie cu mai multe afecțiuni cronice. Bărbatul a fost transferat și la Spitalul Parhon pentru consultații, însă de sâmbătă este internat la Spitalul Sfântul Spiridon.

O mare parte a comunității a venit la spital pentru a-și plânge ruda decedată, o parte dintre ei fiind nemulțumiți că nu pot intra să îl vadă. Din această cauză traficul a fost blocat parțial în fața unității medicale și a fost nevoie de intervenția mascaților și a polițistilor rutieri.

„Este vorba despre un pacient cu multiple boli cronice. În ciuda eforturilor medicale s-a declarat decesul. S-a comunicat permanent cu familia, nu există în acest moment vreo nemulțumire față de actul medical. Ceea ce se întâmplă însă este legat de o manifestare culturală, de tradiție a acestei comunități. Din experiență știm că așa se întâmplă, reacția este una foarte zgomotoasă, se adună foarte multe persoane și cu cât rangul celui pierdut este mai înalt, cu atât oamenii care vin la spital pentru a-i aduce un omagiu sunt în număr mai mare. Nu s-au întâmplat daune materiale.”, a declarat corespondentului MEDIAFAX prof. univ.dr. Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” Iași.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...